Deschid televizorul după orele 24,
privesc toată noaptea.
Are imagine,
sonorul este în mine.
Inima încă stăpânește metalele
(îmi amintesc adolescența
– noaptea –
ca o toamnă fără dueluri).
Un ochi de cal e ecranul și se plimbă
prin camera aceasta
plină de tupeul domnului Pound,
de reviste „l’expres”.
Toate camerele ca niște holuri ale memoriei,
singur în fața televizorului,
împroșcat de lumina difuză,
întorc capul,
fotografii intrate în dizgrație.
Poeziile dulci sunt ronțăite
numai de iepuri.
Sunt singur, un gândac o pândește
pe cea-care-nu-m-a-sărutat-niciodată.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate și alienare prin intermediul imaginilor nocturne și al amintirilor. Protagonistul se refugiază în fața televizorului, copleșit de gânduri și nostalgie, reflectând asupra unei iubiri neîmpărtășite și a trecerii timpului.