Atarax:
„Voi ce stați în adormire, voi ce stați în nemișcare,
N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalță pân’ la ceruri din a lumii deșteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor? (Alecsandri)
Nu mai auzi nimic când limba sângerează în stâlcitură,
Românescul steag nu mai e perdea în prag,
E-o zdreanță spălăcită ce-atârnă zbârcită
C-un ciocan și-o coasă cârpită.. pe frontispiciu.
Colo și colo, dincolo de ziduri publice
Valorile sunt îngropate pe sub bănci
De către mâini urâte ce se prostesc în mită.
O mână leneș ține cartea.. se prăfuiește,
A doua harnic întinde banu.. nu mai tihnește.
Prostu’ de român-basarabean râde cu poftă!
Ce hal! căci, „grăiește moldov’nește”!
Rânjește, rânjește, aia defapt e oglindă!
Iar mutra și vorba ți-e cam scârboasă,
Deci, încetează cum zici tu „moldovanule”
.. și gândește!
Asta-i o scrisoare semnată de-o nimica toată,
Asta mai fâlfâie pe-aici, dup-a graniței poartă.
O scrisoare rătăcind strigă spre cei plecați
Întâmplările copiilor rămași singuratici.
-Despre ai tăi?.. păi, ce să zici?
E frumoasă, dar ceasurile nu gem în fotografie,
Căci, fetița și băiețelul de-atunci,
Nu-ți mai sânt niște pici, au crescut,
Au acum alte nevoi și le lipsesc prea multe.
Neajunsul ajunge șiroi, dar cel mai greoi,
Sărutul tău pe-obraz înainte de plecare,
O strângere de mână și un sfat pe mâine
Le lipsește! le lipsești tu!
Le lipsești tu! căci, odorul nu-ți mai duce dorul
Când pe banii trimiși de tine
Se îngrașa porcul! TU, ce faci?! Nu te are pe tine, n-are educație
Ș-îl mângâi pe piept cu bancnote?!!
Însă-n valizele plecării ai smuls și te-ai azvârlit,
Haina plânsă de inima dezbrăcată a unui copil zgribulit.
(Zeci de mii de lacrimi).
Refren:
Zeci de mii de lacrimi, vărsate pentru mii de mame,
Sigur că vine potopul dup-atâtea bocete pe rane.
Un mizer de oameni ce-au rămas pe plaiul nostru,
Deșteaptă-te basarabene, ascultă, nu rânji ca prostu!.
Zeci de mii de lacrimi, vărsate pentru mii de mame,
Sigur că vine potopul dup-atâtea bocete pe rane.
Un mizer de oameni ce-au rămas pe plaiul nostru,
Deșteaptă-te basarabene, ascultă, înțelege, nu rânji ca prostu!.
Eretic:
Vă scriu această scrisoare ce va pieri in mine..
Sunt rătăcit.. nimeni nu mă mai susține.
Aș dori să simt căldura.. dar e prea departe.
Am uitat-o.. nici ea nu-mi mai face parte..
Vreau să-mi vărs sufletul fericit în lume..
Dar nu-l am.. am doar amintiri străbune..
Scrise-n mii de poezii ce vă duc dorul
De un poet fără nume ce și-a înghițit fiorul..
Și acum îl frământă o-ntrebare din adânc..
Scumpe, dascăle, cum mi-ai putut lăsa sufletul sărac și flămând
Cum ai putut? Spune-mi? să nu-ți repet greșeala..
Ai plecat în lume.. mai lăsat vorbind cu coala..
M-ai lăsat să-mi învăț singur din școala vieții,
M-am alinat în amintiri ca demenții..
Când în locul vostru mă-ncălziau podul și pereții..
Iar acum vărs pe foi sudori să vă desenez cărarea înapoi,
Fiindcă acum, fără voi, într-un roi de gânduri
Și penelul mi-i greoi.
Refren:
Zeci de mii de lacrimi, vărsate pentru mii de mame,
Sigur că vine potopul dup-atâtea bocete pe rane.
Un mizer de oameni ce-au rămas pe plaiul nostru,
Deșteaptă-te basarabene, ascultă, nu rânji ca prostu!.
Zeci de mii de lacrimi, vărsate pentru mii de mame,
Sigur că vine potopul dup-atâtea bocete pe rane.
Un mizer de oameni ce-au rămas pe plaiul nostru,
Deșteaptă-te basarabene, ascultă, înțelege, nu rânji ca prostu!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și dezamăgirea față de situația din Basarabia, cu accent pe plecarea oamenilor și impactul asupra celor rămași. Este un strigăt de trezire și conștientizare a problemelor.