Ele dorm.
Amândouă dorm.
Cea mică, drăgălașă, în leagăn,
cea mare, drăgălașă, în pat.
Candela arde
în inocenta odaie,
plutește-n ulei
dintele mic, de flacără.
Storul e tras în sus.
În fața ferestrei, felinarul.
Atâta tot.
Ce dureros pâlpâie candela!
Cuvertura a lunecat de pe pat.
Felinarul își întinde gâtul
să vadă umerii goi ai soției.
Te-acopăr, soție adormită!
Și trag storul în jos.
Felinarului nu-i îngădui să-ți vadă
albul ce-i numai al meu.
Vreau să las două săruturi pe gropițele tale
în somn surâzând,
pe degete,
pe verighetă
și pe cruciulița ta de-argint.
Vreau apoi să mă aștern liniștit lângă tine
și să mă încălzesc lângă tine,
uitând
că noi, câteodată, nu suntem aceia ce ar trebui să fim
unul față de altul.
Sensul versurilor
Piesa surprinde un moment intim și domestic, în care naratorul contemplă somnul soției și al copilului. Există un sentiment de protecție și afecțiune, dar și o umbră de regret legată de imperfecțiunile relației.