Nu știu, te-ai închis în tine
Parcă, parcă ți-e frică de ceva
Uneori, uneori simt că, că ți-e frică de iubirea mea
Fulgii mari de zăpadă
Se lovesc de fereastra mea
Și mi-amintesc cum era, de mult:
Eram singuri în casă
Sub pături ne-nghesuiam așa
Și dragostea ne-ncălzea
Da, da, da…
Azi te ferești
Să nu greșești
Dar greșeala e că eviți să iubești
Da, da… (x2)
Mi se pare de-o vreme
Cauți motive să nu mă placi
Eviți din nou, din nou… asta faci
Ochii mereu te trădează
Cu vorbe dulci știai să mă dezbraci
Dar te crezi mai bun dacă taci
Dacă taci…
Dacă taci cuvintele
Nu se transformă în sunete
Și oricât de mult te cunosc
Nu știu ce vrei, recunosc
Dacă vrei să mă ai
Ia-mă de mână, spune-mi: hai!
Știu, nu vrei să nu greșești
Greșeala ar fi să nu îndrăznești
Da, da, da…
Azi te ferești de mine
Să nu greșești, știu bine
Dar greșeala e că eviți să iubești
Da, da… (x2)
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație în care unul dintre parteneri se teme să se implice complet, evitând iubirea de teamă să nu greșească. Naratorul observă această evitare și își exprimă dorința ca partenerul să își depășească temerile și să se deschidă. Refuzul de a risca și de a se exprima este văzut ca o greșeală mai mare decât potențialele erori.