STROFA 1:.
Am hardu’ plin, mintea plină, buzunaru’ plin
Da’ eu tot trag de mine căutând ceva sublim
Utopii, credeam că le-am aliniat
Da’ bănuiesc că oricum ar fi sunt încă conectat
Nimic de reparat, eu sunt perfectu’ simplu
Încă la downloadat pe blat printr-un TP-link
Cabluri de zinc, nemuritor de unde vin
Străzi pe coaste, toate roase și blocuri plutind
O mare de androizi, încerc să mă ridic
Nu rămâne nimic dacă tot calculez în timp
Flow post-apocaliptic, răbdare în priviri
Katana singuru’ meu prieten, restu’ au murit
Suflet neprihănit, doar tu-mi înțelegi drama
Cum nu te dau pentru nimic nu știu ce-nseamnă teama
Nu vreau nimic din lumea asta, lasă-le lor faima
Ia de pe mine haina, ai grijă de tata și mama
Mă lupt pentru îngerul meu că mi-a dat încă un înger
Sângele nu se face apă, dar tot așa curge
Las rănile să se usuce, nu le bandajez
Mă alimentez cu stimulente, mă departajez
Nu reușesc să-mi amintesc când am fost construit
Ce serie, ce cip, nu-mi amintesc nimic
Visez adesea că plutesc, da’ tot nu mă desprind
Mă tot reprogramez și tot lucrez la circuit
Oamenii mint, să nu le datorezi nimic
Că o să-ți ceară înzecit, nu-s deloc cinstiți
Nu te întreba de unde vin sau cum de exist
Fii bucuros că m-ai găsit, da de veste-n trib
Povestea unui android – DEUS ALEGORIS
Muzica de pus pe repeat până se deschid norii
Nu te opune schimbării, da’ rămâi vigilent
Bazează-te pe timp dacă ai procesoru’ lent.
STROFA 2:.
Sunt gata, mă ridic. Gata cu modul assistive!
Fă plata că updateu’ e gata, îl ai pe retină sub pleoapă
Partea integrată a rapului murdar de stradă
Marfa-i indexată, împachetată și livrată îndată
Cearcăne adânci de tata care face zi și noapte artă
Barter doar cu Dumnezeu să-mi vegheze familia toată
Rapper fascinat de realitatea augmentată
Pune-mă ca ghid în cască, ne vedem în lumea noastră
Pierdut în sistem..
Intru insistent în ei
Ghidat greșit de atâtea ori, să n-ai încredere în lei
Că-s niște mielușei..
Nu stau să-mi irosească timpul
Când le zic pe nume începe să li se înroșească chipu’
Și iar rămân singur..
Oricum tre’ să păstrăm distanța
C-am infestat lumea asta și tre’ să umblăm cu mască
Nu mai știu unde mi-e casa, nu mă mai așteaptă în stradă
Unde-i fratiumiu să vadă c-am devenit o tornadă
Cred c-aș fi turbat de la câți m-au mușcat
Dar nu sunt programat să asimilez venin
Dar simulez să nu le par străin
Nu-mi trebuie GPS să văd cât am înaintat
Observ că-s la înălțimi și-mi amintesc că am urcat treptat
M-am adaptat deși drumul părea blocat
Am preferat să fac pași mici, dar niciodată nu am renunțat
Sunt recunoscător pentru fiecare tranzistor
Și gândul c-o să las ceva nemuritor rămâne Visul
Sensul versurilor
Piesa descrie lupta unui android într-o lume distopică, căutarea unui sens și adaptarea la o realitate augmentată. Artistul își exprimă dorința de a lăsa ceva nemuritor în urmă, în ciuda obstacolelor și a trădărilor.