Ai mei m-au învățat să fiu bun și respectuos,
Mai lasă harfele! Capu-n sus, dar nasu-n jos!
Demonii-s peste tot, abia așteaptă să mă întorc,
Dar n-o să le mai dau vreodată, nici măcar un strop.
E timpul să dezgrop ce am ascuns la bloc în spate,
Pustiu-n ala timid care făcea cu mintea cratere,
Dar nu-l vedeai să sufere și mai ales de el,
El a învățat că nu ești om dacă n-ai caracter.
El a înțeles că viața-i scurtă, dar ziua-i lungă,
Și că mereu mai sunt și alții, indiferent de rută,
Și oricât avansezi, cauți degeaba sens,
Dacă până la finish n-ai învățat să și pierzi.
Mintea e un organ complex, trebuie s-o programezi,
Te crezi tu cel mai bun, dar trebuie să și demonstrezi,
Iar când aduni dovezi știi să le livrezi și elegant,
Nu trebuie să le dai peste nas, nu fii un îngâmfat.
E normal să fiu mândru de ce am realizat,
Dar știu că se urcă la cap, îmi repet constant,
Mândria naște ură, oamenii-s de așa natură,
Îți distrag atenția de la ce-i important.
Ai mei m-au învățat să fiu bun și respectuos,
Mai lasă harfele! Capu-n sus, dar nasu-n jos!
Demonii-s peste tot, abia așteaptă să mă întorc,
Dar n-o să le mai dau vreodată, nici măcar un strop.
Mândria-i boală grea, mai ales pentru cei din jur,
Le face greață, dar mai grav e că nu simți și tu,
N-avem timp de figuri, ne ajung păcatele,
N-apuci să ceri iertare, că deja ai făcut altele.
Le scoți ochii cu răutate cu ce ai tu în sac,
Noroc că asul meu din mânecă e ce am în cap,
Nu mă laud cu ce am mâncat, pe unde am umblat,
Și datorită ție n-am uitat ce-i important.
Unii intenționat în jos te trag,
Și eu am fost tentat, turbat, frustrat, un arogant,
Dar viața mereu predă lecții, așa m-am calmat,
Liniștea s-a format în capul meu dezordonat.
Dacă mă vezi distant, stai liniștit, că am de toate,
Doar că nu-s genu’ debordant, avansez în șoapte,
7 păcate, 7 treziri la realitate,
Mai lasă harfele, că într-o zi o să te îngroape!
Ai mei m-au învățat să fiu bun și respectuos,
Mai lasă harfele! Capu-n sus, dar nasu-n jos!
Demonii-s peste tot, abia așteaptă să mă întorc,
Dar n-o să le mai dau vreodată, nici măcar un strop.
Gura lor păcătuiește la fiecare vorbă care le iese de pe buze,
Să se prindă în însăși mândria lor căci nu spun decât blesteme și minciuni [Psalmi, capitolul 59, versetul 12]
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre pericolele mândriei și importanța menținerii unui caracter bun și respectuos. Artistul reflectă asupra propriilor greșeli și asupra lecțiilor învățate de-a lungul vieții, subliniind necesitatea de a rămâne umil și de a nu se lăsa copleșit de succes.