Saadi – Despre Comportarea în Societate II

II.
Trei lucruri nu pot dăinui lipsite de-alte trei:
avuție fără neguțătorie,
mintea luminată fără înfruntare
și stăpânire fără cârmuire.
*
Milostivirea față de cei răi
e nedreptățită celor buni
și a-i ierta pe-asupritori
înseamnă a-i pedepsi pe obidiți.
Unui ticălos de-i vei cânta în strună,
tot ce ai, cu el să-mparți o să te pună.
*
Nu te-ncrede în prietenia unui rege
și în glasul unui copil.
Primul își schimbă voia după cum îi vine,
iar copilul glasul într-o noapte doar.
Nu-ți da inima celei ce-și vinde-a sa iubire,
și de-o dărui totuși, dărui-o la despărțire!
*
Nici chiar unui prieten tu să nu-ți dezvălui taina.
De unde știi că nu-ți va deveni dușman?
Și nu năpăstui vrăjmașul cu relele de care
ești în stare, căci prieten el îți poate deveni.
Taina care vrei s-o ții ascunsă, n-o spune nimănui,
nici chiar celui mai apropiat prieten,
căci și el are prieteni,
iar aceștia au la rândul lor prieteni,
și tot așa, la nesfârșit.
Mai bine taci, decât al sufletului dor
tu să-l destăinui și să zici: „Vezi de nu-l spune!”
Oprește la țâșnire apa din izvor,
căci de-a ajuns șuvoi,
tu lacăt nu-i poți pune.
Vezi, taina nu i-o spune nimănui.
De nu poți și în adunări s-o spui.
*
Când dușmanul e nevolnic,
prieteșug și supusenie vădește,
spre-a ajunge vrăjmaș puternic.
Se spune doar:
„Nu te-ncrede-n prieteșugu-unor prieteni
și-n lingușirile unui vrăjmaș!”.
Disprețul față de dușmanul slab
e-asemenea nepăsării-n fața unei flăcări.
Stinge focul azi, cât încă-l mai poți stinge,
altfel, lumea-ntreagă-n stare-i s-o aprindă.
Nu lăsa dușmanul arcul să-l întindă,
căci săgeata lui oricând te poate-atinge.
Celor ce-ntre ei se dușmănesc,
vorbește-le-n asemenea chip,
încât să n-ajungi de rușine dacă ei se-mpacă.
Sfada dintre doi e ca o vâlvătaie,
bârfitorul peste foc aruncă paie.
Când potrivnicii ajung să se împace,
bârfitorul, rușinat, stă-n colț și tace.
Nu e bine să aprinzi al vrajbei foc:
poți cădea și tu într-însul la mijloc.
Cu cei dragi vorbește-n șoaptă, pe-ndelete,
căci în jurul tău urechi dușmane-s multe.
Grijă ai de tot ce spui lângă-un perete,
căci în spate pot urechi să te asculte.
*
Cine-ncheie pace cu dușmanii,
prietenii-și năpăstuiește.
Grabnic scapă-te de toți fârtații
ce cu dușmanii se au ca frații!
*
Dacă șovăi în a lua vreo hotărâre,
alege-o doar pe bucluc n-o să te vâre!.
Nu-njura pe omul plin de bunătate,
nici pe cel care la poarta păcii bate!.
De poți face cu-al tău aur treburi bune,
viața în primejdii nu ți-o pune!.
Când de șiretlicuri nu mai dă dovadă,
drept e-atunci ca mâna să apuce-o spadă.
*
Nu-ți fie milă de dușmanul nevolnic.
Când va fi-n putere, nu te va cruța.
Nu-ți suci trufaș mustața,
slab de-i dușmanul ce-l ai.
Măduva e-n orice os
și un bărbat sub orice strai.
Cel ce-omoară un nemernic scapă lumea de năpastă
și pe-acesta, de a Domnului pedeapsă.
‘Deși e bună mila, să nu pui
pe rana-asupritorilor balsam.
Din milă, șarpele de nu-l răpui,
tu crud te porți cu fiii lui Adam.
*
Rău ar fi dac-ai urma vrăjmașului povață,
dar bine-i s-o asculți și-altminteri să-i dai viață.
Ai grijă de-a dușmanului vicleană trudă,
nu, o să te bați cu pumnii-n cap de ciudă.
De-ți spune să mergi drept ca o săgeată,
la stânga tu cotește-o de îndată.
*
O furie nemăsurată înspăimântă
și-o blândețe nepotrivită știrbește respectul.
Nu te purta prea aspru,
ca oamenii să nu te mai poată suferi,
dar nici prea blând, spre a-i stârni-mpotrivă-ți.
Asprimea și blândețea să meargă împreună,
vraciul unde taie balsam știe să pună.
Un înțelept nici aspru nici blând nu vrea să fie,
să n-ajungă întreaga-i vrednicie.
Nu tinde să se-nalțe ca un soare,
nici călcat s-ajungă în picioare.
*
Un ciobănaș rugă pe vrednicu-i părinte:
Ce sfat îmi dai tu cel cu înțeleaptă minte?
El i-a răspuns:
„Te poartă blând sub -naltul bolții,
„dar nu prea mult, ca lupul să-și arate colții!”.
*
Doi dușmani își dau silința
să răpună țara și credința:
făr-de milă și măsură
și piosul făr-de-nvățătură.
Niciodată-n fruntea țării să n-ajungă
cel ce nu-mplinește-a Domnului poruncă!
*
Nu-i bine ca mânia unui rege
față de dușmani să-treacă orice măsură,
căci ar pierde încrederea
celor ce-i sunt prieteni.
Flacăra mâniei întâi cuprinde pe cel care-a iscat-o
și doar apoi îi poate ajunge ori nu pe cei ce-i sunt dușmani.
Urmașii lui Adam, născuți din glie,
trufași ori silnici bine-i să nu fie.
Tu ce te-arăți focos și dârz în orice loc,
nu pari a fi iscat din glie, ci din foc.