Sufletul meu trăiește-n casa trupului meu,
Iar tu le ai pe amândouă, și casa, și sufletul –
Dar uneori sufletul nu-mi mai aparține:
Un aventurier fermecător, veșnic nesătul,
O stafie zbuciumată, nerăbdătoare;
Cum aș putea ști unde-l va duce valul, vântul?
Sunt sigură că trupu-mi îți va fi veșnic credincios,
Dar dacă sufletul nu-și va ține legământul?
Sensul versurilor
Piesa exprimă incertitudinea și teama de a nu putea oferi totul într-o relație. Vorbitorul își pune întrebări despre loialitatea sufletului, distinctă de cea a trupului, sugerând o luptă interioară între dorință și angajament.