Las-o să fie uitată, așa cum o floare poate fi uitată,
Uitată ca focul care-a fost cândva aur cântând și dansând,
Uitată pentru totdeauna-n mareele eternității;
Timpul este-un prieten bun, el ne va face bătrâni în curând.
Dacă întrebă cineva, spune că-a fost uitată
De multă vreme în vâltoarea anilor, în flămândul lor tumult,
Ca o floare, ca un foc, ca urma spulberată-a unor pași
Într-o zăpadă și ea uitată, de demult.
Ce-mi pasă?.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre inevitabilitatea uitării și modul în care timpul șterge amintirile, asemeni unei flori care se ofilește sau unui foc care se stinge. Perspectiva adoptă o atitudine resemnată față de acest proces, sugerând acceptarea uitării ca parte naturală a existenței.