Ce e realitatea, e un dar sau o povară?
Un simplu tablou ce-l descriu cu sânge și cerneală.
Totul apune rapid, mă sting și m-aprind cu primul pai,
Te plângi că nimic nu-i bine, poți să pleci, de ce mai stai?
Curajul e un lux și nu toată lumea și-l permite,
Psihicul meu e o cabană devorată de termite,
-S doar un copil pierdut fără frică de părinte,
Prin minte-mi umblă mii de gânduri obosite,
Scrieri scrijelite-n patru scânduri, ia și simte,
Ambianța putredă învelită-n minciuni vădite,
Vad lumea prin prisma experiențelor trăite,
Babylon arzând în cuib de păsări adormite,
Nasc cuvinte, n-ascult ce-i după geam,
Străzi dorm în miezul nopții și ape curgeau,
Formau Styxu-n palmă, mi-arunc visu-n lamă,
Îmi pun pixu-n cana, diger amintiri și otravă,
Tusesc smoală și lavă în coala asta bătrână,
Calc cu pași de fier pe lună, soarele mă-ngână,
Lumea poa’ să spună ce poate și ce vrea,
Sunt creatorul unui destin devorat de pana mea,
Citesc în ochii lor pete negre de cafea,
Îmi pun pe falange fire subțiri de catifea,
Poetul cu ochii verzi, fură suflete, dă gratis,
Odată fugeam de mine dar nu-s prost și m-am prins
De cum sta treaba.
Sensul versurilor
Piesa explorează realitatea subiectivă a artistului, o luptă internă cu propriile gânduri și emoții. El se vede ca un creator, dar și ca un copil pierdut, navigând prin viață cu o perspectivă unică, marcată de experiențe și deziluzii.