Samurai Si Lian – Fort

Lian:.
Azi-dimineață te-ai trezit parcă pus la zid,
De toate zilele nefaste, care te-au nenorocit
Psihic și fizic, e frig rău aici, în camera cu fantezii,
Unde adormeai foarte târziu încercând să descoperi tainele firii,
Știu, haide zi-mi Dezazem? Desenează-mi gura straniu
Cum arată, stai, că timpul curge ca un fulger.
Uite primi fulgi de nea, uite flori, câte culori
Miresme-n ploi, câte seri senine și cântecul lor.
Uite marea fierbe, în rest, vreme bună pe țărmul verde,
Vezi valurile în urma noastră, uite așa
Am ajuns să împart privind printr-o fereastră:
Cum mult farmec, multe frunze pe asfalt, știi,
Melancolia chiar doare ca o rană uneori, e candoare
Sau care totuși caraghios ca mă destramă în drame
Când îmi amintesc cât de mult mă distram acum ceva ani
Și este jale, că nu mai știu nici măcar ce valoare au aceste
câteva amintiri, scriu, sunt străin de tot ce mă înconjoară,
Întreabă-mă acum de ce e atât de anapoda afară..
Sunt străin de tot ce mă înconjoară,
Întreabă-mă acum de ce-i atât de anapoda afară (X2).
Samurai:.
Toate astea s-au dus! Ce ne-a rămas de parcurs
Sunt diferențele de fus, poți să mă suni când ai ceva de spus
Pe unde ai ajuns? Eu m-am întors aici în trecut,
Uneori e plăcut și eu sunt turn nici nu discut.
Că viața-i ca un reflux, ia înapoi ce ți-a adus
Pentru tot răul făcut, fie recent sau de mult, unde sunt? ,
Ce încerc să îți spun e că nu-mi pasă de mult.
Nu dau o flegmă acum și nici nu-mi vine să cred
Că atunci nu cred c-am crescut,
Ci mai degrabă am văzut cunoscut.
Eram un nebun sau poate sunt nebun acum
Sau poate suntem toți nebuni și tu ești sănătoasă tun.
Oricum ar fi, piesa asta n-o să iasă oricum
Acuma zi, lasă asta umplu’ un album.
E încă zi, marele gol s-a încălzit;
Da’ nu e plin de unde vin, tu-mi zici direct ce să scriu.
Da’ nu e plin de unde vin, tu-mi zici exact ce să scriu.
Tu mi le zici, eu le scriu și pe urmă le sortez eu
Și dacă nu, de unde știu, le inventez, mă crezi praf viu
Sau ce în cap aud o voce, nu-i a mea și se transformă în orice,
Câteodată îmi aducea valuri se vede feroce.
Sau un nervos ce nu mă lasă, mă stoarce de forțe,
Aude orice, nu doarme și bagă criogen,
Tremură și cred că-i place, sperie cât de mort se face,
Se uită la cer, caută motive să nu mai bage.

Sensul versurilor

Piesa explorează sentimente de melancolie și introspecție asupra trecutului. Artiștii reflectă asupra amintirilor, pierderilor și stărilor emoționale complexe, exprimând o deconectare de prezent și o căutare a sensului.

Lasă un comentariu