Surpați-vă, grinzi de-mbâcsit mucegai
Și dă-mi, temnicerule, cerul să-l sorb;
Prin bezna ticsită de șarpele orb,
Să cadă lumina și-n ochii ce n-ai!..
Să cadă, cu lanțul, genunchele tău
La sfântul cutremur al ceasului greu;
Să-ți zornăie zala-n urechi, Dumnezeu,
S-auzi un ecou din străfunduri și hău..
La stâlp, infamia să-și piardă-n piron
Un ciung fără cruce în suflet și mâini
Să-i sfârtece inima haite de câini
Și lupii să urle, să-i țină ison!..
Surpați-vă, ziduri jilave, de tot.
Pe umbrele negre, haine stihii,
Și voi, cucuvele, de stelele mii,
Atârnă-vă gâtul, cu limba de-un cot!..
Te bucură doară, tiran temnicer,
Când cerul va râde afară, la toți
Tu spune-i din parte-mi, te rog, dacă poți,
Că-n marea luminei, cum astrele pier!.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința ardentă de eliberare dintr-o stare de captivitate fizică și spirituală. Se vorbește despre prăbușirea structurilor opresive și despre confruntarea cu un tiran, în speranța regăsirii luminii și a libertății.