Când vine seara te oprești
Din drumul tău te-ntorci și stai
Nu mai știi unde locuiești
Că ai plecat în luna mai
Privirea ta-i la asfințit
Aici nimeni nu mai e grăbit
Și stai de două mii de ani
Pe strada ta să te întorci
Ai da oricât să știi ce vârstă ai
Și n-ai să recunoști
Fereastra-n care desenai
Doi orbi furioși
Și-un popă fără grai
Și nu știi dacă-ai să revii
Pământul e mai lung în lat
Vrei să renaști printre cei vii
Să te prefaci că ai uitat
Că viața ta-i ca o secundă
Ce stă-ntr-o pungă muribundă și n-ai
Și n-ai răbdare să mai stai
Ți-e capul spânzurat în nori
Și-n loc de cer te ții de-o umbră
De-o umbră
Ți-e teamă c-ai s-o vezi
Fereastra-n care desenai
Doi orbi furioși
Și-un popă fără grai
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de regret și pierdere, o persoană pierdută în timp și spațiu, incapabilă să se regăsească și bântuită de amintiri. Viața este percepută ca o clipă trecătoare, iar singura consolare este o umbră iluzorie.