Văleu, negri mai sunt munții,
Negri mai sunt munții
Toamna când se duc recruții
Și-i petrec cu drag părinții.
Dar pe mine n-are cine,
Verde foi, caline,
Că-s singur și n-am pe nime’
Să-mi zică „Te du cu bine!”.
Dar mi-or zice florile,
Toate florile,
Că le-am dus miroasele
Pe la toate horile,
Mi-a zice fânul în fâneață,
Fânul din fâneață,
Cu roua de dimineață
Și frunza de mentă creață,
Mi-a zice colbul în cărare
Și cu luna călătoare.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimente de singurătate și tristețe în timpul toamnei, când recruții pleacă, iar naratorul nu are pe nimeni care să-l conducă cu bine. Natura personificată îi oferă un consolare efemeră.