Și iar verde stejărel,
Drag mi-i badea bălănel
Căci c-un pic de apă-l speli
Și se face frumușel,
Și se face frumușel,
Dară badea cel smolit
Un pârău trebe’ oprit
Și săpunul întărit
Și tot nu s-ară albit,
Bădișorul meu smolit.
Bade cu gură de fragi
Negru ești, dar tare-mi placi
Că la lume-n ciudă faci,
Cu ochii-n boală mă bagi,
Bade cu gură de fragi,
Ochii tăi ca două mure
Și sprâncene de cărbune,
Mult aș da să-ți uit de nume
Că m-ai fript ca și-un tăciune,
Bade cu ochii de mure,
Nici nu mor, nici nu mă doare
Mă usc’ ca iarba la soare
Pentru ochii dumitale
Mă usc’ ca iarba la soare.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o atracție paradoxală față de un bărbat cu trăsături neconvenționale, dar care captivează inima interpretei. În ciuda aspectului său, ea îl iubește și suferă din cauza acestei iubiri.