Of, lumea asta o-nebunit,
Nu mai este de trăit
Și dincolo dacă mă duc
Mă tem că-i tot balamuc.
Câte sunt, rămân uitate,
Bătrânețea când te bate
Și rămâi cu gândul dus
La câte-or fost, și-amu’ nu-s.
Bata-te pustia, bata
Bătrânețea ce mă gata.
Că din cap mi-ați făcut oală,
Din minte mi-ați făcut scamă.
Omul cât trăiește-n lume
Cântă pentru oricine,
Numai când îi mort nu cântă,
Da’ și-atuncea stă și-ascultă.
Că toate-n lume-au un rost
Și să duc parcă n-au fost.
Sensul versurilor
Piesa exprimă melancolia și regretul asociate cu bătrânețea. Vorbește despre cum timpul trece și amintirile devin tot ce rămâne, cu un sentiment de neputință în fața inevitabilului.
