Ieși leliță-n fuga mare
Să-ți vezi badea pe cărare
Și te suie-ntr-un măr dulce
Să-ți vezi badea cum se duce
Cu cămeșa lui cea nouă,
Cu inima ruptă-n două
Și cu pălăria verde,
Merge de parcă nu vede.
Uită-te lele la el
Cum se duce-ncetinel,
Du-te fuga-n calea lui
Și-i dă gura badelui.
Drumu-i plin de floricele,
Inima-i plină de jele,
Du-te, grăiește cu dânsul
Ca să-și mai ogoaie plânsul.
Lasă-l singur fără mine
Măcar vreo două, trei zile
Să vadă cât îi de bine,
N-a muri-n aieste zile
Că tot omul are-o boală
Și mai grea și mai ușoară,
Fiecare om boleşte
Dorul când îl năpădește,
Zac și eu nu spun la nimeni
Cum strigă inima-n mine
Că de când l-am cunoscut,
Doamne, câte-am pătimit.
Sensul versurilor
O tânără este sfătuită să-și întâmpine iubitul, dar ea alege să-l lase să sufere, reflectând asupra propriei suferințe din relație. Cântecul exprimă un amestec de dor și resentimente, tipic unei relații complicate.