Și iar verde două poame,
Toată lumea noaptea doarme,
Doarme, doarme lumea-ntreagă,
Doarme pasărea pe creangă.
Și furnica pe cărare,
Doarme și apa pe vale,
Dorm și pietrele-n pârâu,
Eu nu pot de dorul tău.
Ieși puiule pan’ la poartă
Să vezi dorul cum mă poartă,
Pe cărare neumblată,
Pe rouă nescuturată.
Du-te dorule și șezi
Agățat de lemne verzi,
Ține-i codrii de urât
Că rău m-ai îmbătrânit!
Unde merg și orice fac
Dorul tău îmi dă de hac.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă un sentiment profund de dor și melancolie. Natura este martoră a acestei stări, dar nimic nu poate alina suferința provocată de absența persoanei iubite.