Cântă cucul iar în luncă,
Nu mai pot toarce-n furcă
Că rușinea mă usucă.
Tot cu vorbe m-ai purtat,
De luat, nu m-ai luat
Și-amu-s de minune-n sat.
Tu treci seara fluierând
Pe ulița mea cântând,
Eu în casă legând plângând.
Uscate-ai, să te usuci
Ca frunza de pe butuci
Ca pâinea care-o mănânci,
Plâng și mi-i ciudă pe mine
C-ai știut să mă-nșeli bine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei femei trădate în dragoste. Ea lansează un blestem asupra celui care a înșelat-o, dorindu-i să se usuce precum o frunză, din cauza suferinței provocate.