Și-au aruncat Amintirile,
cu buchetele Florilor de Lacrimi,
peste mulțimile de Cuvinte,
ale Tristeților,
care aclamau de zor,
Alienarea Singurătății,
ce avea să le viziteze,
Frazele lungi și fără sens,
rostite cu patos,
de Iluziile Vieții și Morții,
la tălpile Viselor,
care ne strivesc,
orice Speranțe.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de deznădejde și alienare, unde amintirile și speranțele sunt strivite de iluziile vieții. Singurătatea este personificată și aclamată, sugerând o acceptare pasivă a acestei stări.