Transpiră cerul,
de-atâtea lacrimi,
ale ploilor de cuvinte,
ce plâng,
după eternitatea inimii,
norilor de vise,
care ne umbreau arșița
adevărului,
cu speranțe.
Îmbrățișam împreună,
snopii de zile,
secerați cu coasele zorilor,
pe ale căror tăișuri,
am alunecat,
rănindu-ne grav viitorul,
cu apusurile însângerate,
care ni se preling și acum,
pe frunțile tot mai ridate,
ale singurătăților,
de noi înșine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund pentru alegerile din trecut care au afectat negativ viitorul. Vorbește despre cum speranțele s-au transformat în deziluzii și cum singurătatea este o consecință a rănilor autoprovocate.