Să nu-mi spui că Cuvântul,
nu doare,
sau Moartea nu uită,
de Veșnicia Iubirii?
sau de Ceasurile,
stricate și ruginite,
ale Toamnelor?
din privirile Adevărurilor,
care ar da orice,
să le repare și să le lustruiască,
pentru a le atârna,
pe Orizonturile,
ce încă-și caută rătăcite Ora Zorilor,
care le-ar putea aduce,
la Lumina Divină a Iubirii,
înapoi,
din Noaptea,
în care ne-am pierdut,
Nesfârșirea.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că timpul și moartea nu pot șterge veșnicia iubirii. Căutarea luminii și a speranței într-o lume pierdută în întuneric este o temă centrală, sugerând o dorință de reîntoarcere la divinitate și iubire.