Câtă pace să fi avut Dumnezeu în sufletul Său,
încât și-a dorit o creație,
cu atâtea răzbunări, păcate și patimi?.
Cât de mult trebuia să se fi plictisit,
dacă toate bisericile zilelor,
trebuiau ridicate cu suferință, deziluzii și sânge?.
Ce durere Să-L fi mânat,
de a ne da în cele din urmă,
până și râsul isteric de noi înșine,
atunci când privim la Păcatul Originar,
cum se ascunde în tiparele genelor noastre?
Sensul versurilor
Piesa explorează natura creației divine și pune întrebări despre motivele pentru care Dumnezeu a creat o lume plină de suferință și păcat. Sugerează o reflecție amară asupra condiției umane și a moștenirii păcatului originar.