E atât de multă liniște,
pe aripile îngerilor mei,
sculptați în marmora altei existențe,
unde nu există nici durere și nici suspin,
încât nici ceasurile nu mai au ore sau zile.
Îmi străjuiesc mormântul,
viselor, speranțelor, iluziilor vieții mele,
la care mi-am închinat întreaga mea ființă,
pentru a îngenunchea învins de Nemurire
și nu de Moarte.
Cioburi ascuțite de cuvinte,
m-au rănit mereu,
sângerându-mi sufletul cu indiferența lor,
tristă și rece,
spunându-mi,
că Paradisul nu se poate naște decât din Infern.
Și-am coborât în infernul simțămintelor,
devenind creator.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema nemuririi prin prisma suferinței și a deziluziilor. Vorbitorul se simte rănit de cuvinte și de indiferență, dar găsește puterea de a crea chiar și în infernul emoțiilor sale.