Pași rupți,
din calendarele Nimănui,
se usucă pe funiile săpunite,
cu Nori de Întrebări,
ale unui Soare spânzurat,
al Speranței,
pe care să-l purtăm cât mai curat,
atunci când ne îmbrăcăm cu el,
pleoapele Lacrimilor unor Cuvinte,
ce ni se preling haotic,
pe obrajii palizi ai unei Amintiri,
ce pare a fi rămas a Nimănui,
bântuind Vitrinele pustii,
ale unor Promisiuni,
ce au devenit scenele Absurdului,
unor Statui Vivante,
despre care într-un târziu,
am aflat cu durere,
că eram noi.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de regret și deziluzie față de promisiuni nerespectate și iluzii pierdute. Vorbitorul reflectă asupra trecutului, simțindu-se bântuit de amintiri și realizând cu durere că el însuși este prizonierul acestor dezamăgiri.
