Skunk Official – Nirvanaless

Lumea și prietenii credeau că-i plin de viață,
dar conștiința lui neclară nu mai avea nicio speranță.
Știa să iubească,
deșertul lui era durerea cu care continua să crească.
Avea puțini care să-l simtă,
îi număra pe degete plângând și asta fiindcă,
ca un prost îi păsa de ei prea mult,
acum nepăsarea este singurul lui scut.
Nu trăia o viață normală,
de-aia îi plăcea mult alcoolul și fumul de țigară.
Băiatu, avea multe vise,
acum visele lui sunt doar niște coșmaruri triste.
Cică la 14 nu se poate,
lumea-l subestima doar că era la pubertate.
Lumea, murea de invidie,
că avea și el un frate care-i dorea numai binele.
„16 07 i se schimbă brusc viața,
răsărea euforia care-i marca toată ființa,
dar din păcate era departe și voia iar în România,
să fie cu bunici prieteni ta-su și mai ales cu ea”.
Părinții îl certau n-avea deloc putere-n vorbe,
prezența în anturaj chiar începuse să conteze,
când frații nu-i vorbeau chiar se părea să-l afecteze,
trist că-n viață omu a picat multe teze.
În toate aceste clipe capul lui era vid,
până a aflat de Hip Hop și a dat pe primul beat,
până a ținut în mână primul Hardcore Montana,
până a pus primul fat-cap și a zis „**e garda”.
„Aș da timpul înapoi dar trebuia mai devreme,
greșelile făcute mi-au lăsat prea multe semne,
promit să mă schimb și să nu mai fac probleme,
ca să devin bărbat să nu mă mai tem de a mă teme”.
(Pace pentru toți frații mei din Grivița!
Multă dragoste pentru toți prietenii mei și pentru toata familia mea! Skunk, 2017.)

Sensul versurilor

Piesa descrie lupta unui tânăr cu depresia și greutățile vieții. El își exprimă regretele și dorința de a se schimba, căutând un sens în viață prin muzică și legături familiale.

Lasă un comentariu