Kovaliov a-nlemnit.
S-a oprit.
Un domn grăbit
Prin fața lui a fugit.
Domnul acela era..
Ah, nu putea fi adevărat ce vedea!.
Kovaliov a fugit
După domnul grăbit
Și din nou l-a privit.
Nu-și putea explica ce vedea
Și Kovaliov după el alerga.
E imposibil! Așa ceva
Nu-și putea explica.
Și Kovaliov alerga.
E imposibil! Așa ceva
Nu-și putea explica.
Și Kovaliov după el alerga..
Domnul acela grăbit și mai mult s-a grăbit,
Kovaliov după el și mai tare-a fugit.
Domnul acela era
Nasul pe care până ieri îl avea.
E imposibil! Așa ceva
Nu-și putea explica.
Nasul fugea.
E imposibil! Așa ceva
Nu-și putea explica.
Kovaliov după nas alerga.
Nasul a intrat într-o catedrală.. Kovaliov și el a intrat.
Nasul a-nceput să se roage.. Kovaliov și el s-a rugat.
De fapt, Kovaliov nu se ruga. Nu putea.
Nu se putea concentra. Se tot uita
La nas.. cum săruta icoane;
Cum săruta.. mâini.. de tinere doamne.
E imposibil! Așa ceva.. E imposibil!
Nasul (e imposibil) în genunchi se ruga.
E imposibil! Așa ceva.. E imposibil!
Kovaliov (e imposibil) cu nasul vorbea.
E imposibil! Așa ceva.. E imposibil!
Nasul (e imposibil) în genunchi se ruga.
E imposibil! Așa ceva.. E imposibil!
Kovaliov (e imposibil) cu nasul vorbea:.
„Nu vreau să vă supăr.. Nu vă supărați.. Nu vreau să vă supăr..
N-aș vrea să vă deranjez.. Vă rog să mă iertați.. Nu vă supărați.
Nu știu cum să spun ce vreau să vă spun.. Vă rog să mă iertați.. Nu vă supărați.
Știți, eu vreau să spun..
Dar dumneavoastră știți ce vreau să vă spun.. Vă rog să mă iertați..
Nu vreau să vă deranjez.. Văd că vă rugați. Nu vă supărați..
Dar.. Nu vă supărați.. trebuie să spun ce vreau să vă spun..
Știți, eu vreau să spun.. „.
Nasul a ridicat din sprâncene mirat
Și-a spus că nu-nțelege nimiiiic..
Kovaliov și-a cerut scuze speriat
Și s-a făcut miiiic:.
Nu vreau să vă supăr.. Nu vă supărați.. Nu vreau să vă supăr.. Nu vă supărați..
N-aș vrea să vă deranjez.. Vă rog să mă iertați.. Nu vă supărați. Vă rog să mă iertați..
Nu știu cum să spun ce vreau să vă spun.. Vă rog să mă iertați.. Nu vă supărați.
Știți, eu vreau să spun.. și sper să mă iertați.. Vă rog să mă iertați..
Dumneavoastră, presupun, ar trebui să știți, nu vă supărați, vă rog să mă iertați,
Ar trebui să știți unde vă e locul, vă rog să mă iertați, nu vă supărați,
Dar eu să umblu fără nas, nu-i frumos, nu vă supărați..
Pt. numele lui D-zeu, dumneavoastră sînteți nasul meu!
Sensul versurilor
Piesa descrie o situație absurdă în care personajul Kovaliov își urmărește propriul nas, care a căpătat viață și se comportă ca un om. Cântecul explorează teme precum identitatea pierdută, disperarea și umilința în fața unei realități inexplicabile.