Nu vreau să îmi fie frică să fiu cine sunt
Să ajung să mă gândesc de 2 ori despre mine când
Scriu despre viață sau despre sine cânt
Îmi place să cred că trăiesc vindecând.
Și asta fiind mereu darnic și rime dând
Vreau să ți se aprindă mereu becul, de asta mă tot vezi înfiletând
Nu vreau să aștept zile când
Se schimbă moda în peșteri și să mă sperii că vine vânt.
Vorba mea sună tare în jungla din ureche
Ca o alarmă în noapte dintr-un telefon uitat într-o pungă veche
Într-o societate unde generațiile se urăsc cum se cuvine
Bătrânii își spun bătrâni, dar tinerii nu își spun tineri.
Frica nu e o trăire nouă dar îți rupe sufletul în două
Ca un feedback primit la 17:59
Trebuie să mă descurc
Cum trebuie să învăț să tac ca să am timp să ascult.
Timpul trece
Cu frică de examenul final pe care nu îl iei cu un simplu zece
Decalog etalon pe talon, ritmul merge
Mașina gândului pe drumul vieții caută zidul rece.
Am tot umblat în dulap printre imprudențe
Cu oameni vechi în haine noi, dar și cu zdrențe
Am riduri de ce
Vad și nu mai vreau să văd ochiul minții e treaz fără haz la coincidențe.
Tre să îmi vorbesc sincer cu defectele pe masă
Altfel devin cinic și mă rezum la aproape îmi pasă
Dacă ajung pe hol nu se știe dacă ajung și în casă
Cum dacă ajung pe hold nu se știe dacă ajung și în cască.
Bag munca până minciunile adevăr au
Anxios la cafeaua cu aromă de burn out
Otrava devine licoare
Fiecare cu procesul lui de conștiință și judecata de rigoare
Sensul versurilor
Piesa explorează introspecția și acceptarea de sine într-o lume plină de contradicții și presiuni sociale. Artistul reflectă asupra fricilor, defectelor și necesității de a învăța și evolua constant, căutând autenticitate și sens în viață.