Am avut mii de gânduri, mii de păcate
Multe dezamăgiri peste care am trecut
Și le-am lăsat în spate
Dar acum ele mă sapă și nu știu de ce
Dintr-o dată toate se dezgroapă
Câte să mai încapă într-un suflet claustrofob
Când toate problemele, până la urmă se întorc
Când toate păcatele sunt tatuate pe retină
Și te întrebi oare cine plm este de vină
Și aștepți să vină cineva să-ți zică: „Bună”
Dar te pierzi printre cearșafuri cu tine sub clar de lună
Te pierzi și printre cuvinte când ea te privește-n ochi
Și spune că nu te minte, dar ea nu știe ce simte
Nu știe ce vrea, când tu o vezi că greșește
Dar ea spune că nu este așa și tu crezi că totu-i bine
Dar când a spus că a iubit, sigur nu te-a iubit pe tine.
Refren:
Am comis 7 păcate, dar mai am încă 993 în spate
Și refuz pentru păcate, să-mi vând sufletul în Rai pentru eternitate
(x2)
Trag ușor aer în piept, privesc dezastrul ăsta ca pe un balet
Îmbrățișez amintiri, că doar ele mi-au rămas
Și sunt lunar că am tras prea mult praf stelar pe nas
Sunt în impas, ca un narcoman fără bile
Cu dependența injectată în suflet și-n pupile
Și nu mai am multe zile, simt cum stiloul mă frige
Că intru în sevrajul demenței poetice
Și nimeni nu îmi zice că acum patul mi-e targă
C-am privirea derutată și-ncep să tremur ca varga
Vreau să mă pedepsesc singur
Sună penibil, când mă tot lovesc cu capul de un perete invizibil
Este incredibil, cum plămânii mai respiră
Și trag turnul de la geam, atunci când văd lumina
Mă închid frecvent în mine și chiar nu văd rostul
Că de la o vreme-ncoace, i-am îndepărtat pe toți ca prostu’.
Refren
Sensul versurilor
Piesa descrie lupta internă cu păcatele și dependențele, sentimentul de dezamăgire și singurătate. Protagonistul se simte prins într-un ciclu vicios, căutând o cale de scăpare, dar fiind constant tras înapoi de propriile greșeli și amintiri.