Tu nu știi… a fost odată
o căsuță fermecată
și-n căsuță-o fată mică,
un pisoi și o bunică.
Și-ntr-o iarnă, într-o seară,
fata s-a uitat afară
și-a văzut cum prin perdea
stelele râdeau de ea…
Dar pe drum cotit și nins,
umbră sură s-a desprins:
un voinic abia de-o șchioapă
înota-n omăt ca-n apă.
Și proptindu-se-n toiag,
un toiag mai nalt ca el,
a-nceput să cânte-n prag,
tremurat și subțirel…
Dormi?.
Și nici n-am prins de veste!
Ușa s-a închis cu cheia,
focu-și pâlpâie scânteia,
și povestea nu-i poveste:
Eu eram fetița-aceea,
iar bunica – nu mai este…
Sensul versurilor
Piesa este o rememorare nostalgică a unei copilării petrecute într-o casă fermecată, alături de bunică. Naratorul își amintește de o iarnă magică și de un personaj misterios, dar realizează cu tristețe că acea perioadă a trecut și bunica nu mai este.
