Mă iartă? Da, mă iartă dar nu vrea să-mi spună.
Mă știe? Da, mă știe dar din nou îi e prea mare rușine să-mi spună și cred că-i convine..
Îți convine?
Mă iartă, mă știe, îi convine
Amară artă, e iarnă numai în mine
Trei anotimpuri, omor în poezie
Am arma o mână, din iarnă, iubire.
Mă iartă, mă știe, îi convine
Amară artă, e iarna numai în mine
Trei anotimpuri, omor în poezie
Am arma o mână, din iarnă, iubire.
Iar iarna, nămeții, îmi cad în pereții de humă,
Ce frig mă așteaptă, prin uși, vrea a trece dar, se-ndură
Și frica și frigul în micul meu rai din, vântul rău, ce murmură
Și iar, iarna asta vine în nămeți, peste sufletul meu și sarea din lacrimi o topește mereu..
Iar iarna ei.
Aud, liniște de iarnă, afară trosnesc ninsori sub ai ei pași,
Sunt, lăcaș zidit cu gheață, iglu regal armat cu țurțuri grași.
Pe străzi copacii mici se scutură și parcă tremură de frig în vânt,
Pe geamuri mari cresc flori din gând și nu mai pot vedea cum plâng
Țurțurii ce se topesc, în lacrimi ce se opresc și soarele rece le șterge,
Mai șterg și eu, un cuvânt, mai șterg un geam rupt, mai șterg un ochi drept,
Mai șterg încă o fată, din paginile inimii și tot rup pagini din mine, din piept,
Fără să mai clipesc, mi-e și rușine să spun ce gândesc, să-i spun..
Doamne ce mult îmi lipsesc.
Doamne ce mult îmi lipsește.
Doamne ce multe îți lipsesc.
Doamne ce mult îți lipsește.
Iar iarna, nămeții, îmi cad în palmele reci
Ce flori zac pe geamuri, ce ochii în lacrimi îneacă, și treci
Ca frigul prin haine prin mine și mâinile tale, ca fructele seci
Se sparg și clatină țurțuri, prin inima mea și muzica ta topește și ea..
Iar iarna ei.
Iar iarna cu nămeții ei mă sărută
Iar iarna cu neiubiții ei mă cântă
Iar iarna e lungă, iar ea, iar mă alungă
Mă iartă, mă știe, îi convine!
Amară artă, e iarnă numai în mine
Amară artă, e iarnă numai în mine
Amară artă, e iarnă numai în mine
Amară artă, e iarnă numai în mine.
Mă iartă, mă știe, îi convine
Amară artă, e iarna numai în mine
Trei anotimpuri, omor în poezie
Am arma o mână, din iarnă, iubire.
Mă iartă, mă știe, îi convine
Amară artă, e iarna numai în mine
Trei anotimpuri, omor în poezie
Am arma o mână, din iarnă, iubire.
Doamne ce multe îmi lipsesc.
Doamne ce mult îmi lipsește.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de regret și dorință după o relație pierdută, folosind metafora iernii pentru a descrie starea interioară a naratorului. Iarna devine un simbol al frigului emoțional și al amintirilor dureroase legate de persoana pierdută.