Oza – Pentru Liniștea Ce Nu O Zbori

Taci? Taci? Să știi că nu merit liniștea asta. Eu merit tot ce ai tu de spus.
Astăzi cuvintele-s vechi, povestea tace și ea, iar eu nu mai merit nimic, din partea ta.
Unii nu înțelegeau, de ce te răsfoiam atât de rar,
Când îți deschideam liniștea, ca pe un dicționar.
Unii nu înțelegeau, de ce te răsfoiam atât de rar,
Când îți deschideam liniștea, ca pe un dicționar.
Sunt ca dintr-un pastel, pictat cu litere și aștern, toate cuvintele, pe care ți le spun acum,
Și deși mi se supun, se pare că tot ce-ți presar dintr-un cusur, e numai rest în privirea ta;
Și vezi tu! Crește contrastul din afonie și-adun la crezul, ce-i cununa mea dintr-o magnolie,
Reprize-n euforie căci tremurând din carne până-n foi, mă prinse-n dans o domnișoară..
„Dansați cu mine o viață-ntreagă?” mă întreabă, și în grabă am dispărut printre culori,
Ea mată rămase o culoare caldă, și-n zori, ne-am trezit în pastel, ca două cuvinte noi,
Două culori în dolori, cu hoațele nuanțe, piele printre acuarele, noi doi și stropii stele,
Pensule ce desenau din dans pe alb, miraj plăcut, ce nevăzut de mulți,
Îl văd azi, pe chipul tău atunci când te încrunți și mă săruți.
Căci e un sărut rece distanța asta ce ne-apasă,
Pe buze-mi purtam cheia, dar nu o să mai vin acasă..
Orice clipire-mi picura din zile, un punct înfipt, în orice vârf al tuturor minunilor ce ascundeai
Deoarece, cu genele mișcai emoție, un semn că îmi citeai necunoscutele cuvinte și auzeai,
Liniștea ce cântă, și se închină pe pielea mea, ce curgea lungi și dulci dâre de râs tradus și
Rugi ce atârnă peste cruci și răstigniți necunoscuți,
Îi văd azi pe toți, pe chipul tău, atunci când te încrunți și îl săruți.
Căci e un sărut cald apropierea altcuiva acum, simt
Să nu-ți porți pe buze liniștea în fața lui căci numai eu o merit..
Și m-am născut ca visele în somnul tău adânc, așa frumos de tot, de car
Cărunt complot și fug, pe văile trupului rău prin vitrine de ecou și pieptu-i,
Un bătut de clopot, plouă cu ropot cu mine șoaptele și mor toate vorbele,
Se răsucesc cuvintele în dicționarul meu și cad litere peste frunți,
Le văd azi pe toate, pe chipul tău, atunci când te încrunți și le săruți.
Unii nu înțelegeau, liniștea ce nu o zbori.
Păi și dacă n-aud, citesc și eu, pe tot ceea ce ești, s-arunc
Pași din gând până îmi rătăcesc calea, poate mă găsești
Și chiar așa, în cete îngerești cu file în vârf de aripi,
Până la nori stau să te aștept, scriindu-ți dicționar,
Din liniștea, ce nu o zbori.