Oza – Prin Ochii Mei, Lumea

„Privește prin ochii mei, lumea!”.
Mi-a șoptit un soldat, zicea așa:
„Deși destul am scandat, „pace”, să știi! În corp eu sunt plecat cu lumea către zări,
Dar înarmat doar cu un suflet în acorduri de chitări; încerc să-mi amintesc marea-n culori,
Dar din război? Și mirosul ei de sare, în praful armei, ce boare să-mi presare pe sub nări.
Privește prin ochii mei cum se vede sângele dușmanului, curgând ușor printre orașe asuprite,
Cum lucește pe bocanci, cum uscat îmi stă rugina, vina; pe rosul meu, colajul din obraji.
Aici nimeni nu simte, jucării de copii și clipe disipate în nisipuri și clepsidre.
Un glonț aici e-un fel de bilet de tren, și gara e la un pas de moarte, Așteaptă-n umbra
Oricărei armate; și de aveam ochii mei de copil acum, mă împușcam cu neștiința, înainte să mă plâng.
De ce? Aș muri oricând, la cât sânge rece am văzut.. Tu, înțelege-mă, privirea mea, e doar un scut”.
Copil pierdut într-un mormânt, ca într-un labirint, sacou din camuflaj și parastas făcut la birt.
„Nu am iubit decât o dată, n-am avut timp, am auzit cu zâmbetul pe buze, că azi e măritată,
Așteaptă un copil, copilul ei așteaptă-un tată; eu nu mai vin acasă, eu o să casc obosit la sfârșit,
Sub coasă, neiubit; armata mea din chin și suflet de senin albastru, răstignit pe timp;
Unde mi-e ceasul? Am uitat și ora, mi-am uitat și pasul, știi? În război dacă nu-ți numeri
tot ce vezi, mori! Războiul e ca valsul.. 1 2 3 1 2 3 1 2 și calci strâmb, aici nu te repezi,
Să mai repeți; aici deschizi tâmpla ca floarea primăvara și devii doar bucăți pe varul alb de pe pereți.
Nu ai timp să înveți? Atunci ai timp să mori aici.
Aici secundele se aud ca niște tălpi de bocanci, marș ce calci, și muști din frați, sechelele.
Unde-mi sunt urmele? În praf udat cu sânge stau golaș, dacă mă lași în urmă ca un laș.
Am văzut sânge și de Paști și de Crăciun și de An nou, am văzut crime barbare, oameni nebuni,
Aici e un azil, răceală, ger de cimitir; mă plimb prin unitate ca prin ultimul sanatoriu plin
Și santinela-ți este moartea în orgoliu și sar ca doliu gloanțe-n noapte și îmi pun câte o dorință
La fiecare în parte. Stelele războiului, ca despicate-mi sunt firele finalului; carcasa din frică-mi
e cochilie, și-mi e fruntea mai tare în credință, rezemată-n Biblie. Doamne-ți sunt rob nerod,
Rod colțurile cărții-n dinți și plâng ca un nebun, gândind printre frisoane, când la sfinți,
Când la părinți. Fără să simt că tu mă simți, și mă găsești și în oglinzi.
Când plâng și mă privesc și îmi șoptesc, „să nu ucizi!”.
Dar, am ucis Doamne și am scăldat în sânge și copii și tați și mame și bătrâni și am tăiat în carne vie
și frați și frunți și fete și femei, să nu mă uiți. Am fost un surd, când mi-au cerut să-i cruț,
În crunta-mi răzbunare, am tăiat și am despicat am închis ochii și am îndreptat spre cap! Am tras,
A curs, am smuls, m-am smuls, am plâns și am luat vieți, nu merit rai, eu merit iadul meu intim între
Patru pereți; lângă cei drepți am să răspund, ca un copil ce nu am apucat să fiu: „Îmi pare rău,
A fost decât un ordin”. Și îmi ordon, să mor odată cu toate războaiele să mă cobor în iad,
„Uită-te prin ochii mei, soldat”. Privește lumea tace, e pace, și tac.
1 2 3 1 2 3 1 2 3, iubito, m-ai călcat, dar nu contează, hai; mai avem de repetat.
În seara asta vreau să dansez cu tine. Cum nu am apucat să mai dansez. Dă-mi mâna iubito.
Te iubesc.
Vreau să înțelegi, vreau să înțelegi! Vreau să înțelegi că nu mai ajung acasă-ntreg,
Dar să știi că mi-e dor de tine și dacă mor aici mor cu tine în suflet, mor cu tine în pumni,
În arme, în tot ce ne apară, mor plângând zbierându-ți numele, și plin în furie de regretul
Că nu am ajuns acasă niciodată. Vreau să știi că te iubesc și că mereu te-am iubit.
Și că nimic nu m-a despărțit, de tine, de durere, de suspin. Vreau să înțelegi!
Vreau, vreau să înțelegi că deși nu știu cine ești acum, ce faci și cu ce putere-mi ții dorul,
Vreau să știi că nu te-am uitat, vreau să știi, vreau, vreau! Vreau mult, să știi ca te iubesc.
Nu am uitat nimic iubito! Dansez cu tine, dansez cu tine, dansez cu tine, dansez, dansez
Cu amintirile mele și mor câte puțin. Te iubesc și acum. Te iubesc!”.
„Privește prin ochii mei, lumea!”.
Mi-a șoptit și o curvă, zicea așa:
„Am fost iubită, mamă, nevastă, deși în fond de ten și ruj nu mai găsesc o mască,
De mult îmi cască rochia de mireasă, într-o valiză prăfuită, sunt doar o piele ce asudă-n chin,
Ochi de de copil se pierd în vin și mor neobosită. Multe dureri uscate, cască între pagini de album,
ca niște flori. Uite, iubite, acolo eram decât noi doi! Aici sunt singură, în paturi reci
Cusute cu străini, în parcuri veci un fel de iad perpetu-n care să mă legi. Nemernici, ce mă iau de mână,
barbații fără de scuze. În fiecare noapte goală, stau plină de smoală și plâng mai mult,
mă mut din suflet în pământ, din scârțâitul patului în gândul meu abrupt, din fumul de țigare în plămâni
să mă arunc în mii de lumi.
Mă pierd scârbită de extazul unui străin în mine, încet în cercuri de parfumuri fine și pastile,
Mă mușc de degete să-mi păcălesc atenția, mă duc la dușuri reci să-mi potolesc pervers discreția!
Și mă ling timid, ușor pe gât, limbi ce miros a lături, mă strâng în palme bestii și jigodii fără lacrimi.
Doamne vreau să mă aduni! Stinge-ți țigările pe pielea mea, bune vestiri și copii fără de patimi, în călduri.
Icoanele mă scuipă și Dumnezeu mă-mpinge iar. Mai uită să mă ridice, mă uit la oglinda din perete, mă atinge”.
O domnișoară pierdută de casă, dormi ușoară și așa îmi pieri frumoasa, crăiasă ieftină-n decorul durerilor,
Nu o să mori așa, tu o să mori de dor. Nu simți cât de ușor apasă mila lor? Are degete crăpate de dinți,
Puțin sânge, are hainele uscate de sfinți, puțin curge, are oja roșie pe unghii roasă, vrea acasă!
Are jar pe inima frumoasă din vină, râvnește sub o coasă. O copilă.
Ascultă vântul când e singură, aude în el fluiere și nai, ascute zile de trăit și le înfige-n evantai,
Ascunde zâmbete de lume și se tot caută-n costume și în măștile postume și în scena unui teatru de păpuși.
„Am trăit ani de zile într-o clipă, pe pragul unei uși, și clanța-nchisă m-a împins, în lume,
acum am sânge dintr-un vis, căpușe să mă consume-n timp, și eu să simt că încet, mă sting.
Vreau să-mi mai văd copiii, măcar odată, vreau să le văd și tatăl, vreau să mai am un tată!
Vreau să am amintiri și fotografii și verigheta ta pe deget, tu știi? Că vreau să mai dansez
Cu ochii închiși, să te aud când numeri pașii stinși și 1 2 3 1 2 3 1 2.. și să-mi zâmbești,
Și să-ți zâmbesc și să îmi spui: „Oprește-te și cântă-mi! Cântă-mi așa, încet”:.
Strânge-mă în brațe și scutură din mine, aripi ce mă dor.
Plimbă-mă de mână până acasă și culcă-mă pe patul tău,
Pune-mă pe chevalet și fă-mi din pielea asta un tablou,
Mângâie-mă în culori și pictează-mă cu degetul tău arătător.
Și uite așa, mă pierd în ochii nimănui, termin țigara de după și încui, iau banii de pe noptieră și mă culc, cu ochii-n lacrimi mă închid, sperând să mor, și-n somn, să ajung în patul tău, zâmbind..
Strânge-mă în brațe și scutură din mine, aripi ce mă dor.
Plimbă-mă de mână până acasă și culcă-mă pe patul tău,
Pune-mă pe chevalet și fă-mi din pielea asta un tablou,
Mângâie-mă în culori și pictează-mă cu degetul tău arătător”.
Spunea: „Iubitul meu!” și o auzeam..
„Iubitul meu, iubitul meu! Să știi că sunt sigură și în chinuri și în dureri,
Sunt bolnavă, mă dor toate rănile mă dor toate zilele fără tine mă macină tot,
Mă ustură ura asta care mă consumă veșnic. Să știi că nu te-am uitat și că te aștept,
Aștept să te întorci, sper să te întorci, sper să vii acasă, sper să mă înțelegi,
Sper să nu crezi că nu te-am iubit, sper să crezi că și eu acum te plâng
Și nu te-am lăsat niciodată și că te voi iubi mereu, te voi iubi mereu!
Mi-e dor de tine, mi-e dor de tine, în fiecare pat, în fiecare vis,
În fiecare zi, în fiecare țipăt, în fiecare mușcătură a timpului..
Dansez valsul ăla, dansez cu inima și nu uit, te aud mereu cum numeri, te aud mereu cum îmi spui cuvinte frumoase.
Te iubesc..”

Sensul versurilor

Piesa prezintă două perspective tragice asupra vieții: un soldat traumatizat de război și o prostituată care își deplânge pierderea inocenței și a iubirii. Ambele personaje exprimă dorința de a scăpa de suferință și de a regăsi pacea și iubirea pierdută.

Lasă un comentariu