Într-o zi,
Într-o zi din întâmplare,
Am zărit trecând o floare;
Chipul ei m-a fermecat
Într-un fel foarte ciudat,
Căci din vraja ei divină
Ochii mei n-o să-și revină.
Ce m-oi face… nu știu, zău,
Dorul ei mă apasă rău;
S-o găsesc am încercat,
Dar zadarnic am sperat.
De ce oare nu se-arată
Fata asta minunată?
-Doamne-ascultă a mea șoaptă:
Fă s-o mai zăresc o dată!
Să încerc să-i vorbesc
Să-nțeleagă c-o iubesc.
Și dacă nu m-o iubi,
Ca un fum m-oi risipi.
Frunza cade, vântul adie
Peste-această poezie,
Dar eu n-am să pot uita
Ce privire dulce-avea
Și ea poate n-o să știe
Că mi-a fost dragă și mie.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele unui îndrăgostit care a văzut o fată o singură dată și este obsedat de ea. El își exprimă dorința de a o reîntâlni și teama de a nu fi iubit înapoi, fiind dispus să dispară dacă nu-i va fi dragostea împărtășită.