Eu nu mai zic nimica, tac.
Dar sufletul, mie greu să-l satisfac.
Când ți-am zis că te iubesc, eu nu glumeam.
Și-ai simțit asta și-atunci când îți zâmbeam.
Am știut că iubirea ta e falsă și e-n zadar,
Dar cu tine mă simțeam ca un mega-star.
A venit clipa când ne-am despărțit,
De-un motiv serios tu nu ai amintit.
Habar nu ai cât ai însemnat tu pentru mine,
Iar acum tânjesc din nou după tine.
Că te iubesc, tu nu ai înțeles,
Iar acum îți las doar ofturi pe mess.
Tu nu le citești că mi-ai dat ignore,
Dar eu nu mai pot și îți plâng de dor.
Într-o zi capăt zilelor eu am să pun,
Că ultima dorință vreau un sărut pentru rămas bun.
Prietenii încearcă să mă facă să-nțeleg,
Că voi găsi o altă fată și-am să fiu din nou întreg.
Dar eu le zic că am iubit-o mult,
Că pentru mine ea era un lucru sfânt.
Dar asta este, ridic capul sus,
Merg pe platou și mă întind pe jos.
Privesc către cer și văd soarele șoptind:
„Du-te acasă, iubita te așteaptă plângând.”
Du-te acasă, vreau să vă mai văd zâmbind.
O relație făcută de Dumnezeu
Nu se pierde într-o vară sau într-un turneu.
Cu toate că există certuri și între noi,
Vom fi din nou împreună indiferent de ploi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul după o despărțire. Naratorul își amintește de momentele frumoase, dar și de falsitatea iubirii pierdute, tânjind în același timp după o împăcare.