În căsuța de la țară, pe băncuța de la poartă,
Ștergând ochii cu năframa, o măicuță stă și-așteaptă.
Cine știe câte lacrimi, sunt ascunse în năframă.
Și câtă iubire-ncape, într-o inimă de mamă?
Plânge inima, suspină, de-ai putea să storci naframa;
Griji, nevoi, suspin și teamă, toate le trăiește mama.
Cât efort și câtă trudă, numai tu măicuță știi,
Cât munceai și zi și noapte, să hrănești… să crești copii.
De-ai fi împărat sau rege, președinte, om de seamă,
Ești sărac pe lumea asta, dacă n-ai cui spune… Mamă!.
Domnul a creat pământul, cerul, apele și toamna.
N-ar fi fost desăvârșite, de n-ar fi creat și mama!
În căsuța de la țară, unde am crescut și eu,
Mama stă la gura sobei, de vorbă cu Dumnezeu.
Și o spun cu îndrăzneală, căci prea bine mi-am dat seama:
Cel mai Sfânt cuvânt din lume, după Dumnezeu, e Mama!.
Refren 2 ori.
Mulțumesc, iubită mamă,
Steaua mea din zori de zi
Fără tine îmi este teamă
Că planeta s-ar răci
Te-am secătuit de vlagă,
M-ai crescut, m-ai înflorit
Pentru tine, mamă dragă,
Soarele e-n asfințit
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus mamei, exprimând recunoștința pentru sacrificiile și dragostea necondiționată oferite. Ea subliniază rolul esențial al mamei în viața fiecăruia și importanța ei spirituală, comparând-o cu o figură divină.