Departe.
Vezi luna-n cingătoarea
Aprinsei bolţi albastre,
Argintul ei tiveşte
Şi pragul casei noastre.
Şi uite, -n clipa asta
Eu nu ştiu ce mă-ndeamnă
Să simt întreg amarul
Acestei nopţi de toamnă.
Dar parcă plâng copacii
Din frunzele lor moarte,
Şi parc-aud un cântec
Cum tremură departe.
Aievea simt în suflet
Cum jalea lui m-apasă –
Aş vrea să fiu acuma
În sat la noi, acasă.
S-ascult cântarea blândă
Cum picură domoală,
Şi capul greu de gânduri
Să-l culc la mama-n poală.
Ea, biata, să-mi sărute
Şuviţele pe frunte,
Norocul să mi-l vadă
În firele cărunte.
Încetişor la sânu-i
Obrajii să-mi îngroape,
Şi lacrima nădejdii
Să-i tremure-n pleoape.
Şi lacrima nădejdii
Pe fruntea mea să cadă:
Un picur de văpaie
Pe-un bulgăr de zăpadă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dor și nostalgie față de casă și de mamă. Vorbitorul se simte copleșit de amărăciunea unei nopți de toamnă și tânjește după confortul și siguranța copilăriei, simbolizate de figura maternă.