Oxi feat Lau – O Poveste-n Doi

E doar o poveste în doi,
Doar un cer fără ploi,
Doar cu cei doi.
Un el și o ea, nu dau nume,
Mai bine rămâne așa,
Povestea lor e pe bune,
A început de undeva,
Când el credea că nu are de ce exista.
De ce să mai trăiască,
Pentru că viața asta e aspră,
Era singur și cu drumul-n față,
Avea nevoie să iubească.
Să fie iubit, să nu dezamăgească,
Dar timpul trecea, zilele nu stăteau,
Și el, pe zi ce trecea, devenea
Tot mai trist și tot așa.
Până într-un timp, când a cunoscut-o pe ea,
Doi copii demenți ce plăcea joaca,
Zi de zi pe afară, încercau amândoi să iubească,
Dar se fereau, le era frică amândurora.
O ardeau pe piese love într-una,
Ăstea le plăceau și pe zi ce trecea,
Dar na, orice poveste are un sfârșit,
Poate tragic sau fericit.
După ce se combinaseră,
El a aflat că fata era într-o relație
De aproximativ 4 ani,
Pentru băiat picase cerul în cap,
Aflase cea mai proastă veste,
Dar asta e, viața ne pregătește foarte multe.

Refren:
Vroia să apuce să bea, spune-mi ce rezolvă,
Vroia să fumeze toată ziua, spune-mi ce rezolvă,
Vroia să uite, mai bine nu-și mai amintea de ea,
Vroia să mai fie cu ea? Oricum nu mai va fi cum era.

Păi era de așteptat, în sfârșit își dăduse seama
Că nu o putea iubi și nu era pentru el fata,
Era prea urât să mai fie și acum cu ea,
Ma bucur pentru el, în sfârșit gustase viața.
Acum rămăsese doar să își dea un refresh,
Să uite de tot ce a fost, de tot ce s-a întâmplat,
Dar băiatul nu mai poate, e prea dependent de ea,
Nu mai are răbdare, mai vrea să o mai vadă o dată.
Dar poate e mai bine așa, dacă ar vedea-o acum
Pe stradă nu ar mai cunoaște-o,
Poate acum e schimbată,
Sau poate nici nu mai există.

Refren:
Oare ce se întâmplă dacă ea îl iubea?
Oare ce putea face să uite de toate?
Vroia doar să o iubească,
Să treacă amândoi peste toate.

Sensul versurilor

Piesa descrie o relație complicată și dureroasă, marcată de dependență emoțională și dezamăgire. Protagonistul se luptă cu sentimentele sale și cu realitatea unei iubiri imposibile, căutând o cale de a depăși trecutul.

Lasă un comentariu