Stau în dreptul ușii
Iar sunetele monstruoase ale ceasului deșteptător parcă-mi strigă numele
Lasă-mă să stau acolo unde vântul îmi va șopti
Și unde picăturile de ploaie vor spune o poveste în timp ce cad pe pământ.
Pe câmpia mea cu flori de hârtie
Și nori din vată de zahăr
Stau închisă în mine de ore întregi
Privind cerul purpuriu cum zboară deasupra mea.
Nu-mi spune că am pierdut contactul
Cu realitatea-acest răspândit haos
Știu prea bine ce se află dincolo de refugiul în care dorm
Coșmarul, așa că mi-am construit propria lume pentru a evada.
Pe câmpia mea cu flori de hârtie
Și nori din vată de zahăr
Stau închisă în mine de ore întregi
Privind cerul purpuriu cum zboară deasupra mea.
Sunt înghițită de sunetul propriilor mele țipete
Și nu pot înceta în a-mi fi frică de nopțile tăcute
Vai, cât tânjesc să visez și să dorm adânc!
Zeița luminii imaginare..
Pe câmpia mea cu flori de hârtie
Și nori din vată de zahăr
Stau închisă în mine de ore întregi
Privind cerul purpuriu cum zboară deasupra mea
Sensul versurilor
Piesa descrie o evadare într-o lume imaginară ca refugiu din realitate și coșmaruri. Protagonista tânjește după somn și vise, dar este bântuită de frică și își găsește consolare într-un univers creat de propria minte.