Evgheni Evtusenko – Rugăciune

Umilindu-ne cu frică,
Ne silesc să fim nimica,
Vor să ne răpească harul,
Dacă n-om avea cultură,
Vom fi praf de raritură,
Peste care trece carul.
Trup, în temniță să zacă,
De zăbrele să nu treacă,
Dincolo de crug ceresc,
Sufletul, spre Domnul, cale,
Va urma din închisoare,
Drumul său firesc.
Viață, moarte-sunt, firește
Cine moartea o cârtește?
Moartea însă depășește
Viața cu tandrețea ei.
Prea înalte, mă învață
De-ar fi să mă iei din viață
Să-i zâmbesc în șoaptă ei.
Ajută-mă, Doamne,
Toate să le trec,
Nu feri aștrii în fereastră,
Dă-ne, Doamne, colț de pâine,
Dacă vrei,
Pentru porumbei.
Trupul îngheață, bolește,
În ruguri arde, mocnește,
Între umbre putrezește,
Suflet luptă fără teamă,
După moarte, ce-i de seamă
Va rămâne, după noi.
Rămânem cât o fărâmă:
Carte poate, sau oftat,
Cântec, sau copil uitat,
Dar în fiecare urmă,
Dincolo de viitor,
Noi murind, trăim ușor.
Domnului, tu ce-i vei spune,
Când vei trece pragul lumii?
În rai vei merge sau în iad?
Fiecare avem o vină,
Dar se teme de lumină
Cel cu mai puțin păcat.
Ajută-mă, Doamne,
Toate să le trec,
Nu feri aștrii în fereastră,
Dă-ne, Doamne, colț de pâine,
Dacă vrei,
Pentru porumbei.