Acei „timizi”
După Evghenii Evtușenko
Există noul soi între „timizi”:
Timizi să fie, poate, mai lucizi,
Timizi să fie tandri în iubire,
De ce tandrețe? Dacă-i tolănire.
Timizi oricând să sară în ajutor,
Timizi să își cuprindă mamele cu dor,
Preocupați cu un soi de măiestrie,
Să nu se afle vinovați de omenie.
Timizi să dea în vileag o viclenie,
Sub unghia epocii – murdărie,
Iar dacă vreo minciună spun hainii,
Se presupune că din cauza rușinii.
Timizi să fie, poate, cât un deal,
Nici măcar munte: „Nu-i un ideal..”
Se rușinează să nu fie „star”,
Citând vreun banc cât mai vulgar.
Timizi sunt cei cu gândul păcătos,
Să nu fie Iuda, lui Hristos,
Timizi ar fi, de s-ar afla pe cruce,
În vârful ei tot jena i-ar conduce.
Se rușinează de nu-și în pun buzunare,
Se rușinează de nu-s hoți la drumul mare,
Și frica ne-a cuprins la chip, livizi
În universul camarazilor „timizi”.
Sensul versurilor
Piesa descrie o nouă formă de timiditate, una în care oamenii se rușinează de lucruri nobile, dar nu se sfiesc de vicii sau de a profita de alții. Este o critică a ipocriziei și a valorilor distorsionate din societate.