Ne-am plimbat pe podul de peste râul Chicago
pentru ultima dată, așa s-a dovedit a fi,
iar eu mâncam vată pe băț, aerul acela zaharat,
lumina aceea albăstrie, dulce, urzită din nimic.
A fost doar o clipă, serios, nimic mai mult,
dar îmi amintesc cum mă minunam în fața cablurilor solide
ale podului ce ne susținea
și strecurându-mi degetele printre degetele
lungi și subțiri ale bunicului meu,
un bătrân din Lumea veche
care acum mult timp a dispărut în regiunile de jos.
Și-mi amintesc acel băiat în vârstă de opt ani
care gustase dulceața aerului,
ce încă stăruie în gura mea
și dispare când respir.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice din copilărie, rememorând o plimbare cu bunicul și gustul dulce al vatei de zahăr. Naratorul reflectă asupra trecerii timpului și asupra dispariției celor dragi, păstrând vie amintirea momentelor simple, dar prețioase.