Chiar aș putea avea șapte femei!
Adică, trei plus patru, dacă vrei…
Nu-mi cere să iubesc mai multe,
Să-ndur blesteme și insulte,
Să-mi spună lumea, fustangiu!
Dar șapte-s de ajuns, eu știu…
De-ar fi chiar mai puține de atât,
Cred c-o să-mi fie traiul mai urât,
O plictiseală m-ar cuprinde iute
Și-altor femei le-aș face curte;
Să fie musai șapte, cum am spus,
Niciuna mai puțin, niciuna-n plus!
Crezi c-aș putea avea șapte femei?
Adică, patru la un loc și încă trei?
Nu-mi cere mai puține să iubesc,
Căci după toate șapte, mă topesc!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința exagerată a unui bărbat de a avea șapte femei, subliniind absurditatea și imposibilitatea de a satisface o astfel de dorință. Tonul este unul satiric și amuzant, criticând implicit superficialitatea în relații.