Mare-i lumea, eu nu-ncap
Și mă uit în lung și-n lat,
Mult mă mir de ce nu tac
Că nimica nu le fac,
De-am avut, de n-am avut,
Am trăit cum am putut,
De-oi avea, de n-oi avea,
Oi trăi cum oi putea.
Stai, lume, nu te mai bate
Pentru-avere, pentru toate,
Că vine moartea-ntr-o noapte
Și te ia pe ne-așteptate,
Și moartea nu vrea să știe
De averi, de bogăție,
Că te-ntreabă ce-i făcut
Cât ai trăit pe pământ.
C-așa trece viața noastră
Ca roua de dimineață,
Se duc picăturile,
Se scurtează zilele,
Pân’ la vară nu mai știm:
Mai trăim ori nu trăim,
Ori în pământ putrezim,
Pân’ la vară-i tare mult:
Ori mai cânt ori nu mai cânt,
Ori sunt putredă-n pământ
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a inutilității acumulării de averi materiale în fața morții. Îndeamnă la o viață trăită cu sens, deoarece la final contează faptele, nu posesiunile.