Crinule cu floare rară,
Ce-adânc în mine-ai rădăcinat,
Nu lăsa să mi te rupă
Din sufletul tău.
Crinule cu floare rară,
Ce la geamul meu ai venit,
Te chem pe nume a mia oară
Ca a ta iubire să oferi.
Crinule cu floare albă,
Ce-n calea mea ai răsărit,
Împodobește-mi cu o salbă
Sufletu-mi întinerit.
Crinule cu floare rară,
Ce-n ochii lumii ești,
De ce-mi faci viața atât de dură
Și mă minți că mă iubești?
Crinule cu mari petale,
Ce-n suflet mi-ai pătruns ușor,
Fă din căușul palmei tale
Izvor de dragoste și dor!
Crinule, floare divină,
Ce-ai fost mereu apreciat,
Vin’ de-mi fii a mea lumină
Pe chipul meu întunecat.
Crinule, frumoasă floare,
Ce-n inima mea înflorești,
Mângâie-mi rana ce mă doare
Și spune-mi dacă mă iubești.
Crinule cu flori bogate,
Ce-n zori de zi tu te întrebi,
Pe petalele-ți curate
Vrei să-mi scrii că mă iubești.
Crinule cu floare aleasă,
Ce de lume ești iubit,
Cu tine viața-i mai frumoasă
Și sufletul mai fericit.
Crinule fără de pată,
Ce-ai chipul mai frumos ca luna,
Vreau să nu uiți niciodată
Că te-am iubit întotdeauna!
(1 martie 2011)
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și idealizată față de cineva comparat cu un crin. Vorbitorul se confruntă cu dezamăgirea și durerea cauzate de incertitudinea sentimentelor celuilalt, dorind o confirmare a iubirii.