Curând și vara asta o să plece
pierzându-se în franjuri de senin
și-n urma ei va mai rămâne-o vagă
înmiresmare de uscat mălin.
Pe sub corola zărilor deschise,
ducând în coame ploaie și ninsori,
s-or aduna, mânate dinspre munte,
neîmblânzite herghelii de nori.
Iar frigul peste noi o să se lase
precum uitarea peste visu-n care,
pierzându-ne iubind, urcam spre stele
și le îmbrățișam pe fiecare.
Vom trece prin hățișuri reci de ceață,
ne vom vedea din ce în ce mai rar;
vom fi ca două țărmuri pustiite
cu alge țesând umbre de pescar.
Dar până când ne-o rugini privirea
prinși sub al toamnei rece tăvălug,
cu verdele iubirii peste inimi
să-ncingem în nisip un ultim rug.
Și-mpreunați ca într-un mistic dans
pe care-l știu doar flacăra și fumul,
ca două limbi de foc privind spre-‛nalt
să fim din nou, precum am fost, doar unul.
Sensul versurilor
Piesa descrie o despărțire iminentă, folosind metafore ale naturii pentru a exprima tristețea și nostalgia. Cei doi îndrăgostiți își doresc să mai trăiască un ultim moment de pasiune înainte de a se îndepărta unul de celălalt.