Știi, nu m-am obișnuit
Să mă trezesc și să privesc singură spre răsărit
Știi, locul tău e gol
Acasă în pat, pe canapea, lângă televizor.
Nu am răbdare, nu am scăpare
Liniștea doare când dragostea moare, dintr-o dată dispare
Orice secundă durează o lună
Când privesc înapoi, eu nu mai am foi să scriu despre noi.
Mintea mea nu acceptă lipsa ta
Gândește numai cum vrea, numai cum vrea inima
Inima bate numai cum vrea ea
Încă e la tine, e inimă de catifea.
Știi, nu m-am obișnuit
Oamenii nu știu că de zâmbete m-ai jefuit
Știi, vreau să mă opun
Îmi vine să compun mii de piese, m-ai lăsat ca un nebun
La iubire ai fost imun.
Nu am răbdare, nu am scăpare
Liniștea doare când dragostea moare, dintr-o dată dispare
Orice secundă durează o lună
Când privesc înapoi, eu nu mai am foi să scriu despre noi.
Mintea mea nu acceptă lipsa ta
Gândește numai cum vrea, numai cum vrea inima
Inima bate numai cum vrea ea
Încă e la tine, e inimă de catifea.
Să iubești, uneori nu-i ușor, și tot ce-a fost
Pentru sufletul meu, știi, e adăpost
Dintre o mie de gânduri la toate aș renunța
Dar la tine, știi, n-aș putea.
Mintea mea nu acceptă lipsa ta
Gândește numai cum vrea, numai cum vrea inima
Inima bate numai cum vrea ea
Încă e la tine, e inimă de catifea.
Mintea mea nu acceptă lipsa ta
Inima bate numai cum vrea ea
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dificultatea de a accepta pierderea unei persoane dragi. Naratorul se luptă cu lipsa partenerului, simțind că mintea și inima refuză să accepte despărțirea, retrăind amintiri și sentimente puternice.