Am stat și eu la masa lor.
Cu o condiție. Să tac.
Vorbeau pe rând, vorbeau în cor?
Eu trebuia să mă prefac.
Eu trebuia să le zâmbesc: cât sunt de sus,
cât sunt de mari!
Cel ce m-a dus, era firesc,
mă îndemna să pap homari.
Eu înghițeam ceva urât
mirositor, ceva vomat.
Dădeam pahare tari pe gât,
să scap de jeg,
să fac curat.
Eram sătul. Am vrut să plec.
O mână grea m-a pus la loc.
Puteam să-i calc cuiva pe bec.
(Nu fi, bătrâne, dobitoc.
Depinzi de ei!)
Mă angajau
să ling tacâmul lor de preț,
talentul meu să facă hău,
să dau
din coadă nătăfleț.
Dar, hi-hi-hi, ce știi mata,
trișor naiv,
le-am spus ce cred.
Să vezi atunci ce dandana
cu lupi bătrâni,
c-un fleac
de ied.
Am stat și eu la masa lor,
umai că n-am prea stat domol.
Ce vreți să fac, le-am zis, să mor?
Duhneau a morgă, a formol…
Sensul versurilor
Piesa descrie experiența incomodă a naratorului la o masă cu oameni puternici și ipocriți. Refuzând să se compromită și să-și trădeze valorile, el alege să-și exprime dezacordul, sfidând astfel convențiile și riscurile asociate.