(Emvaice)
Mă apuci de mână tu și simți că eu sunt rece,
Mă-ncălzești doar pentru-o clipă și-apoi pleci, de ce?
Mă uit la ceas și văd cum timpul prea repede trece,
Simt că adorm, dar fără tine, iarăși sunt eu rece.
Suflet – respir adânc, inima bate-n piept,
De ceva timp se-neacă, pulsul dispare-ncet.
Pupile dilatate, ochi ce caută lumina,
Un animal sălbatic fără hrană se ruină,
Privesc în camera, și-o văd tristă cam pustie,
Ea nu mai cântă, doar scuipă praful din cutie,
Cu strune rupte, ar vrea să scoată sunet, melodie,
Ultima oară-mi cânți tu chitară ruginie.
Portrete pe perete, oameni cu măști pe față
Ce frică bagă-n tine și începi să fugi prin ceață.
Adese mă-ntreb, oare ce înseamnă ”viața”?
Vise-mplinite, necazuri, iubire și speranță!.
Ia-mă de mână și trage-mă în noapte
Să scap de stări triste, urlete și șoapte.
(Emvaice)
Îți simt eu suflul și pașii tăi prin întuneric
Ce pieptu-mi calcă, mă exprim în mod liric,
Să mă-nțelegi, nu e nevoie de cuvinte,
Ochii închiși și răni adânci, cuie-n spate-nfipte.
Am nevoie de răbdare, la fel cum ea de mine,
Am nevoie de zile, la fel ca de apă și pâine,
Am nevoie de soare, am nevoie de curcubeu,
Am nevoie de ploaie peste sufletul meu.
Timpu’ trece, totul dispare, eu rămân,
Demoni și îngeri mă-nconjoară și la fel rămân păgân,
Ca o insectă, sunt doar un punct pe-acest pământ,
Un licurici, mereu lucesc și nu mă las purtat de vânt!
Ca lucifer, eu doar par gingaș deși nu sunt blând
Păcate-n spate, deși nu par a fi eu sfânt.
Mă ascund în întuneric să scap de aceste șoapte
Ia-mă de mână tu și trage-mă în noapte.
Ia-mă de mână și trage-mă în noapte
Să scap de stări triste, urlete și șoapte.
(Versoo)
Nu mai există noi pe pista asta goală
Stârnesc furtuni pe coală din calm cu tact de boală
Eu bag răscoală-n suflet când suflu aer rece
Ca aurora boreală pe cer în ochi de rege
E târziu, acasă cheamă răni pe palme ude
Tălpi pe drum pierdute afară plouă în frunte mărunt multe
Leagă glasuri mute pe căi pierdute unu se-neacă
În așteptare doare în ore brute-n teacă seacă
Alta pleacă un Doamne ajută-n drum arunc pe urmă
Depărtarea-i târfă-n glumă în pași sărați pe rana pură
Adoptat de-o lună sură încă cred în una numa
Doar în doi e suma pentru a îndura furtuna acuma
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară cu stări de tristețe și disperare, căutând o scăpare din întuneric. Vorbește despre nevoia de conexiune și speranță într-o lume plină de suferință și deziluzii.