Măsor cu ochi pătrunzător
Orice durere-mi iese în cale –
Mă-ntreb de cântărește cât a mea
Ori mai ușoară pare.
Mă-ntreb de e răbdată mai de mult
Ori tocmai a început –
De când o am pe a mea – nu știu –
A-mbătrânit de mult.
Mă-ntreb – acei loviți în viață
De-ar fi să îndure a doua oară
Și de-ar putea alege – ar mai încerca –
Ori poate ar vrea să moară -.
Pe unii-i văd – cum suferă îndelung –
Și-ntr-un târziu, un zâmbet au pe chip –
O imitație a luminii
O pâlpâire de opaiț sleit -.
Mă-ntreb – când anii se adună
Milenii – peste răni amare –
Mai pot avea cumva puterea
Să le aducă alinare -.
Ori ei străbat veacuri de nervi
Răscolind tainițele firii –
Să dea peste dureri mai mari –
Ce-ntrec durerile iubirii.
Cei care suferă – sunt mulți –
Și pricini sunt – o mie –
Moarte e una – și o dată vine –
Și ochii-i bate în cuie.
Există durerea din dor – și cea a nepăsării –
Durerea ce se cheamă „Disperare”
Există despărțirea de cei dragi –
Despărțirea de locuri natale.
Eu nu-mi pot defini durerea –
Dar mă ajută darul
Sfredelitoarea mângâiere –
Să-mi pot răbda calvarul.
Să văd – ce fel de cruci există –
Și-n ce fel se pot duce –
Și dacă seamănă – vreuna –
Cu propria mea cruce
Sensul versurilor
Piesa explorează natura omniprezentă a durerii și suferinței, atât personale, cât și în viețile celorlalți. Vorbitorul reflectă asupra modului în care oamenii fac față durerii și asupra posibilității de alinare în timp, căutând în același timp o înțelegere a propriei suferințe.